joi, 8 noiembrie 2012

CUCERIREA ODESEI - AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

 
        Marea ofensivă a armatei române, cu sprijin și indicații tactice germane, pentru cucerirea Odesei, a fost declanșată la 3 august 1941, când al 4-lea Corp de armată, comandat de generalul Nicolae Ciupercă, a trecut Nistrul, flancat de al 5-lea Corp, format din Divizia a 15-a de Infanterie, Brigada 1-a de cavalerie și Divizia 1-a blindată, care l-a traversat între Tighina și Dubăsari, conform planurilor de luptă elaborate de mareșalul Antonescu personal - ordinul operativ nr. 31 al Marelui Stat Major emis la 8 august 1941, care cerea Armatei a 4-a să cucerească Odesa „din mers”. Realitatea de pe front nu a corespuns cu planurile optimiste, ofensiva a fost oprită, orașul dovedindu-se mai greu de cucerit decât se presupusese.
La 3 septembrie, generalul Ciupercă (din grupul de generali care considerau că armata română nu ar fi trebuit să treacă Nistrul și să invadeze teritorii aflate în afara graniței internaționale a României) trimitea un memoriu lui Antonescu în care raporta despre condițiile precare ale diviziilor din prima linie, extenuate după o lună de ofensivă permanentă, despre moralul scăzut al soldaților din cauza luptelor pe pământ străin și despre planurile de atac inadecvate condițiilor de pe teren Ciupercă mai raporta că aproape toate diviziile din primul eșalon se găsesc la limita posibilităților lor ofensive și propunea un plan de luptă alternativ. Antonescu și șeful marelui stat major, generalul Alexandru Ioanițiu, au respins memoriul. În cele două asalturi asupra Odesei făcute conform planurilor lui Antonescu Armata 4 a suferit pierderi mari, de 58 855 de militari, din care 11 046 morți, 42 331 răniți și 5 478 dispăruți.
La 9 septembrie, generalul Ciupercă (împreună cu șeful statului său major, generalul de brigadă Nicolae Pălăngeanu) a fost înlocuit cu generalul Iacobici, ministrul de război din acel moment, care a primit directive clare să execute fără discuții ordinele primite. După Antonescu, motivul acestei situații deplorabile a fost „lipsa spiritului ofensiv și încrederea în capacitatea de luptă a armatei române”. Succesele lui Iacobici au fost și ele, minime, mai ales după ce artileria a încetat lupta din lipsă de muniții, așa că la 22 septembrie 1941, după moartea într-un accident a generalului Ioanițiu, el a fost rechemat la București și numit șef al marelui stat major al armatei. Ulterior, față cu împotmolirea ofensivei române, planul respins al generalului Ciupercă a fost adoptat și a dus la cucerirea Odesei.
La 16 octombrie 1941, ora 10.30, patrule avansate ale Diviziei a 7-a de infanterie au intrat în Odesa, iar la ora 16.00 detașamantul Eftimiu a ocupat portul, marcând cucerirea orașului. Simultan au intrat în oraș și trupe germane.
Românii au vrut să-i schimbe numele orașului în „Antonescu”, iar guvernul sovietic a acordat Odesei titlul de „Oraș erou” decernat doar altor trei orașe: Leningrad, Moscova și Stalingrad.
Armata a 4-a, în efectivele căreia au luptat, între 8 august și 16 octombrie, 340 223 de combatanți, a suferit o pierdere de 92 545 de soldați (17 729 morți, 63 345 răniți și 11 471 dați dispăruți). Sovieticii au raportat 41 268 de pierderi: 16 578 morți și dispăruți și 24 690 răniți. Ei au mai evacuat din oraș circa 350 000 soldați și civili.
După cucerirea Odesei Antonescu a ordonat retragerea Armatei a 4-a pentru refacere (în realitate, această armată decimată nu a mai fost refăcută și în scurt timp după participarea la „Parada Victoriei” de la București, contigentele au fost lăsate la vatră) lăsând în loc unități secundare. Garnizoana orașului a fost preluată de Corpul 2 de armată, sub comanda generalului Nicolae Macici).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu